NIȘTE VAMEȘI - ARTHUR RIMBAUD

 NIȘTE VAMEȘI

Dacă zici ”La dracu!”, dacă zici ”Mișto!”-

Ostaș ori marinar în oastea-mpărătească,

Numai zero ești față de-acel Tratat Maro

Care lumea o împarte acelora ce cască!

N-ai pipă-n dinți, n-ai armă pentru fapte,

Cât nu-i pădurea toată căscată ca o vacă,

Pe zgarda câinilor auzi șoapte de șoapte 

Și lumea în cor grăbindu-se doar să tacă.

Să pună mai repede legea mâna pe femei -

Și pe Faust să-l intrneze imediat la plural;

Din traistă dracii or să întrebe: ”Ce vrei?

De nu-ți ajunge c-ai ajuns taman pe val?!”

Ce poți să mai controlezi cu mângâierea ta?

Nici raiul și nici iadul nu te mai pot salva!

ARTHUR RIMBAUD, POEZII (1871), traducere de Costel Zăgan

 

Cea dintâi seară

- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuşi n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

Şi scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!

- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiş -
Noaptea era şi ea o barcă,
Chiar printre stele: pâş-pâş!

- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simţeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hăţuri: hăis şi cea!

- Picioarele ca două aripi îs,
Şi pieptul ţi-l ating în joacă,
Când totul pare iată un surâs
Dumnezeu n-ar vrea să tacă!

De gheaţă şi sărut, ea arde-
Şi ochii se închid de dulce
O lacrimă ai vrea, bărbate,
Un pat, iubirea să se culce.

Iubito, ce-aş putea să fac?
Umbra raiului-i pe sânii tăi!
Am aruncat pielea de drac
Şi te mângâi, iată, cu văpăi!

... Era de toate dezbrăcată,
Copacii parcă n-o vedeau-
Însă-ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan