Sonetul unu
Frumuseţii îi dorim copii
chipului ce-o poartă dăinuire,
trezită-n primăveri târzii
de-a pururi gata-i de iubire.
O flacără ţi-e mic dejun
foamea în rucsac rămâne,
şi fumul arată că eşti bun-
în suflet se coace-o pâine.
Eşti astrul din întuneric,
pe buze-i chiar primăvara,
iar binele, de-a pururi sferic,
începe când se rupe sfoara!
Mai crud e cuvântul decât cuţitul
ce-ţi sfârtecă iubirea cu infinitul!
poezie de William Shakespeare din Sonete, traducere de Costel Zăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu