LUPUL URLA SUS ȘI TARE
Lupul urla din frunze
- cina lui de taină -
parcă-n pene-ascunse:
codrul n-are haină.
Coaptă-i zău fătuca
- gata-i de cules -
tot jucând ea țurca
păianjenii-o țes.
Doarme fructul care
- știe Solomon -
neputința doare:
lupu-i sus pe tron!
Arthur Rimbaud, ULTIMILE VERSURI, traducere Costel Zăgan
Sicriu abandonat, doi ochi de mort
Sub peruca morții însă-i o fantomă
Ce-și plimbă noaptea ca pe-un cort
Să ascundă lumii rana ei enormă!
Gât de strigoi, niște omoplați bizari,
Două buci și-o taină ce nu ascunde,
Doamne, după sexul unor armăsari,
Se-aud atât: numai gemete rotunde!
Zău ce șale dulce mirosind ca naiba
Pândesc din noapte ochii cei de lup;
Și-aud sub piele cum crește iarba -
Și-ți rup buruienile și gaura-ți astup!
Luminoasă Venus, ci mișcă-te odată
Să-ți simt, iubito, putoarea adorată!
ARTHUR RIMBAUD, POEZII, 1895, traducere Costel Zăgan
NIȘTE VAMEȘI
Dacă zici ”La dracu!”, dacă zici ”Mișto!”-
Ostaș ori marinar în oastea-mpărătească,
Numai zero ești față de-acel Tratat Maro
Care lumea o împarte acelora ce cască!
N-ai pipă-n dinți, n-ai armă pentru fapte,
Cât nu-i pădurea toată căscată ca o vacă,
Pe zgarda câinilor auzi șoapte de șoapte
Și lumea în cor grăbindu-se doar să tacă.
Să pună mai repede legea mâna pe femei -
Și pe Faust să-l intrneze imediat la plural;
Din traistă dracii or să întrebe: ”Ce vrei?
De nu-ți ajunge c-ai ajuns taman pe val?!”
Ce poți să mai controlezi cu mângâierea ta?
Nici raiul și nici iadul nu te mai pot salva!
ARTHUR RIMBAUD, POEZII (1871), traducere de Costel Zăgan
- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuşi n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?
Şi scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!
- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiş -
Noaptea era şi ea o barcă,
Chiar printre stele: pâş-pâş!
- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simţeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hăţuri: hăis şi cea!
- Picioarele ca două aripi îs,
Şi pieptul ţi-l ating în joacă,
Când totul pare iată un surâs
Dumnezeu n-ar vrea să tacă!
De gheaţă şi sărut, ea arde-
Şi ochii se închid de dulce
O lacrimă ai vrea, bărbate,
Un pat, iubirea să se culce.
Iubito, ce-aş putea să fac?
Umbra raiului-i pe sânii tăi!
Am aruncat pielea de drac
Şi te mângâi, iată, cu văpăi!
... Era de toate dezbrăcată,
Copacii parcă n-o vedeau-
Însă-ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Frumuseţii îi dorim copii
chipului ce-o poartă dăinuire,
trezită-n primăveri târzii
de-a pururi gata-i de iubire.
O flacără ţi-e mic dejun
foamea în rucsac rămâne,
şi fumul arată că eşti bun-
în suflet se coace-o pâine.
Eşti astrul din întuneric,
pe buze-i chiar primăvara,
iar binele, de-a pururi sferic,
începe când se rupe sfoara!
Mai crud e cuvântul decât cuţitul
ce-ţi sfârtecă iubirea cu infinitul!
poezie de William Shakespeare din Sonete, traducere de Costel Zăgan
Cu pumnii în buzunarele sparte;
Numai în paltonul meu imaginar;
Ajung în ceruri, Muză, hăt-departe
De dragostea de care n-am habar!
Și-n pantalonii mei fără pereche-
Eu, dus-întors, un Hopa-Mitică !
Doar rime văd, ca înțepat de streche!
De moarte sau de viață n-am o frică!
Văd stelele cum sar ca broasca,
Din balta cerului direct în față,
Septembrie își potrivește barca
Și către toamnă-mi trage (vi)ața;
Și-aud picioarele cum cântă,
La orga drumului, flămândă!
ARTHUR RIMBAUD, POEZII (1871), traducere Costel Zăgan
La ureche-ți plânge steaua -
Infinit de sus și până jos;
- Sânii își ridică neaua -
La rănitul de frumos!
Arthur Rimbaud, Poezii (1871), traducere Costel Zăgan
înaintare împins de vântul toamnei oprire spre iad haiku de Kobayashi Issa din Haiku Japonia , traducere Costel Zăgan
